Ziua copilului

copilu’ : Mami, mami ce imi faci cadou de ziua mea?

ma-sa : Te duc la Mac sa iti bag grasimi in cur, sa te faci cat o balena, da-te dracu’.

Feliciti parintii care si-au dus copii de 1 iunie la Mcdonald’s, astefel ii omoara chiar de ziua lor.

NU exista intamplari!

Observatii:
1. Articolul va contine cuvantul “intamplare” (sau termeni derivati) exagerat de des!
2. Nu este neaparat adevarat, este ceea ce gandesc in acest moment si nu are rol moralizator!
3. Poate voi fi prea rau insa nu e intamplator

Din intamplare in noaptea asta nu pot dormi asa ca m-am gandit sa scriu (sper sa jungem sa vorbim) despre… intamplare!

ÎNTÂMPLÁRE, 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ♢ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorţii; într-o doară, la nimereală. (Pop.)

Am sters primul sens pentru ca nu ne intereseaza acum!

Am vazut definitia, acum… intrebarea: Exista intamplare? Sau oamenii s-au obisnuit sa dea vina pe dansa cand sunt incapabili sa isi controleze viata. Ne-am obisnuit sa blamam ghinionul, soarta, intamplare pentru toate problemele din viata noastra.

Ca sa ajungem acolo unde vreau propun sa incepem cu un exercitiu de imaginiatie: Arunci un zar… rezultatul este intamplator? Poate ca daca il aruncam mai tare (sau mai incet) in loc de 3 ar fi fost 5 sau 4. Daca se respingea de perete poate venea 6 chiar si ai fi castigat.

Sa lasam zarurile si sa ne alegem ceva mai… uman. De cate ori dam vina intr-o luna pe intamplare si refuzam sa ne asumam vina in proportie e macar 80% ? (nu spun 100% ca sa nu risc sa fiu nerealist) De multe ori! Si pentru mine si pentru tine este mai usor sa zicem “am avut ghinion”/ “am pierdut din intamplare”/ “s-a intamplat… nu e vina mea”. Dar….oare asa sa fie?

Nu e ghinion ca sute de oameni au ramas blocati pe aeroporturi sau pe drumurile tarii. Exista zeci de cauze pe care nu le insir aici.
Nu e intamplare ca nu au gasit-o pana acum pe stresanta (sau raposata daca este cazul) de Elodia, ea e la mama naibii intr-un colt al Germaniei (apropo… ce nume tampit… Elodia… bleahhhhh)
Nu poti zice ca e intamplare (cu iz de nenorocire) cand un batran a facut stop cardiac dupa ce nenea de-a lungul vietii a mancat o ferma de porci (cu tot cu deseuri) sau a fumat o intreaga plantatie de tutun, ca sa nu mai vorbesc de podgoria de vin.

In fine… sa ne indreptam spre… copii, adolescenti, tineri… ca aici bat.

Nu poti da vina pe intamplare daca esti lovit pe un stadion cand tu a doua zi ai teza la romana si ar trebui sa fii acasa cu manualul in brate. Nu poti zice ca este ghinion ca ti-a picat un subiect prea greu la BAC cand tu le stiai pe toate 100 de 10 luni! Nu este intamplare ca pe tine, adolescent teribilist, nimeni nu te intelege si toti (inclusiv popa) au ceva cu persoana ta. Nu e intamplator ca te certi cu parintii odata la 2 zile, ca ii urasti si ii vrei departe, cat mai departe!

Nu exista nicio intamplare ca esti timid sau nebun, singur sau fericit, antisocial sau melancolic, etc sau etc. (perechile nu sunt antonime si nici nu se exclud). Nu din intamplare oamnii te evita in mod repetat. Nu este o intamplare ca toti din jurul tau te fac curva, prost, irascibil, mandru, minciunos, egoist sau porc!

Viata fiecaruia dintre noi NU este formata din intamplari! Viata este compusa din mii de evenimente care au cauze bine definte!

Aaaaaa si sa nu uit… Este o intamplare ca tu citesti acest articol?

Copiii de ieri, copiii de azi

Articolul nu vine dintr-o nostalgie exagerata fata de copilaria mea si nici din ura pentru cei de acum. Voi incerca pe cat se poate sa fiu obiectiv. (nu voi fi dar nu conteaza)

Au trecut vreo 10-13 ani de cand eram un copil… (bine copil sunt si acum… insa parul de pe fata schimba aparentele). Sunt multi altii pe care ii despart de copilarie cateva decenii si, implicit, o mai mare diferenta fata de ce vad la copiii de acum.

Voi incepe povestea cu mine (de fapt toata generatia mea). Eram niste copii slabanogi (eu asa am si ramas) care fugeam ca descreieratii toata ziua pe strazile de pe langa bloc, cadeam, ne loveam, ne juleam si radeam ca tembelii unii de altii. Chiar daca pana acum asa pare… NU am avut o copilarie de retardati. Cadouri? Aveam si din acelea… chiar daca destul de rar incat visai la ele si cateva luni… insa aveau o valoare mult mai mare decat cele primite (acum) in fiecare saptamana de niste copii rasfatati care se apuca de tipat (ca sa nu zic urlat) cum intra in fiecare magazin.

Iar despre cei de acum… un simplu exemplu, eram prin toamna la fotbal cu niste copii… am stat vreo 2 ore, timp in care au vorbit non-stop despre WoW, m-au innebunit, nu auzeau nici cand ceream pasa, nu se bucurau la goluri… nimic in afara de WoW… trist.. mai ales ca isi faceau si griji din cauza unui banal joc PC…

Si mai am unul… imi aduc aminte ca acum cativa ani m-am intors in cartierul natal sa ma vad cu un prieten din copilarie… am ramas blocat ca in plina vara, afara nu era NICIUN copil. Am aflat ca toti erau intr-un net cafe abia deschis. De prin 2006 nici macar scurta gimnastica pe care o faceau (drumul pana la sala de jocuri) nu mai exista, acum au internet acasa.
Ce este acum? Pai… hai sa facem o paralela:

Celebrul “Hotii si Vardistii” este inlocuit astazi de mult mai cunoscutul Counter-Strike care e mai…. tampit! (o fi si mai atragator dar… in primul rand e mai tampit sa omori un om pe un monitor decat sa fugi dupa el, sa ii sari in spate, sa tipi “te-am priiiins!!!!”)

Ce mai aveam noi? Aaaaaa…. “Tara, tara vrem ostasi” (asta sincer cred ca a disparut ca nu stiu vreun corespondent informatic pentru el); “de-a v-ati ascunselea” (aici… emo ppl… ei se ascund… apropo… pe vremea noastra era acest cuvant?); “Sticluta cu otrava” (bat pariu ca nu mai tineti minte ce inseamna, a fost azi inlocuit de… sticlute cu suc cu 12.000 de E-uri).

Nu am sa fiu ipocrit sa zic ca eu nu am jucat niciodata ceva pe PC, dimpotriva… dar… mai fac si altceva!

Problema principala nu este ca acele jocuri au disparut (nici eu nu mai fac ce facea mama la 20 de ani)… problema este ca acesti copii nu mai “umbla”, nu mai fac sport decat in cazuri izolate, acesti copii sunt mai mereu “nervosi” (ghilimele pentru ca ei nici macar nu stiu ce inseamna aia) au o violenta exagerata atat verbala cat si fizica, asta in ciuda faptului ca sunt niste rahitici, niste “sensibili” dependenti de parinti 100%.

Concluzia:

Fiecare generatie este schimbata (radical sau nu) fata de predecesoarea, deci… nu are de ce sa ne mire aceasta schimbare. Si totusi…de ce am stat o ora sa scriu toate astea? Pentru ca aceasta generatie va creste si va avea o influenta majora si asupra celor ca noi. Nu vreau sa ma gandesc cand voi ajunge sa depind de o persoana crescuta si maturizata artificial, nu vreau sa ajung sa ma cert cu un tip irascibil si frustrat de anii pierduti in fata calculatorului.

Mai sunt de spus… insa ma pregatesc de o seara in Legend. (am sa merg pe jos in ciuda temperaturii de -10, asta numai pentru a da o palma copiilor care isi comanda (prin mobilul de la mamica) un taxi pentru 200 de metri.